Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară

Expo Festival


Descarcă documentul




La împlinirea a 110 ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români, am surprins participanţii cu o expoziţie de crochiuri a peste 60 de scriitori care poate fi văzută pe site-ul FestLit - https://festlitcj.wordpress.com/)



Personaje, imaginare sau nu, am desenat de când mă ştiu, linia fiind cea care m-a condus, încă din clasele primare, spre Liceul de Arte Plastice (am terminat secţia de Grafică).



Încă din vremea vacanţelor de vară la Casa Scriitorilor de la Neptun, îmi plăcea să fac crochiuri ale celor din jur – mai păstrez de atunci câteva schiţe cu scriitori pe plajă.



Prin iarnă, încă nu se conturase tradiţionala expoziţie-anexă a FestLit-ului 2018. La un moment dat, Irina mi-a zis: Ce-ar fi să încerci nişte portrete ale invitaţilor?. Zis şi făcut, După primele încercări timide – cine e ăsta?! –, creionul a prins curaj şi din ce în ce mai bine şi mai rapid se năşteau unul după altul zeci de portrete/schiţe/semicaricaturi, cele care alcătuiesc acum această expoziţie. Le-am dăruit cu plăcere tuturor celor care s-au recunoscut şi au dorit să aibă desenul. Este un prim capitol. Expoziţia e dedicată aniversării a 110 ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români, compusă, în 1908, exclusiv din… domni. Vor urma, fără îndoială, doamnele, dar şi alte personaje interesante din viaţa literară.



Laura Poantă






Categoria : Salonul de iarnă - Cataloage
Data adăugării : 2018-06-09




Apasă aici pentru a adauga produsul în coşul dumneavoastră de cumpărături


Recomandă unui prieten

443 afișări