Conștiința este un cumul de credințe proprii (nu religioase) și acțiuni induse de aceste credințe. Implică noțiunile de bine și rău, care duc la luarea deciziilor și influențează judecățile individuale

Mai mulți oameni de știință au creat o bază de date imensă cu informații despre religie, cultură, societate din sute de societăți care au existat în ultimii 10.000 de ani. Baza de date se numește Seshat și ne arată că, deloc surprinzător, codurile morale și legale au încolțit în societăți mult înaintea apariției liderilor spirituali care să le propovăduiască. Multe ideologii morale și moralizatoare nu au avut, în fapt, legătură cu apariția societății complexe, de mari dimensiuni și controlată religios. Iar trăsăturile caracteristice Axial Age au apărut în timp, de-a lungul anilor, treptat, fapt ce a încurcat și mai mult teoriile anterioare. Au fost necesari zeii, Big Gods, pentru ca societățile să prospere? Să crească în dimensiuni, să se dezvolte? Ei, istoric, au apărut doar după ce societățile erau deja bine structurate, deci nu au fost motorul care a generat creșterea și dezvoltarea. Ceea ce sugerează autorii (XXX) este că oamenii au trecut de la ritualuri traumatice, specifice societăților mici și izolate, la ritualuri repetitive și non violente. Religiile doctrinare au existat înaintea și au dus la apariția marilor religii ale lumii, dar partea lor întunecată este sacrificiul uman din cadrul ritualurilor sângeroase, evident din rândul celor mai nevoiași. Elitele sacrificau pe cei mai puțin norocoși ca o formă de control social, prin teamă. Au venit apoi inovațiile tehnice, dezvoltarea agriculturii, creșterea demografică, uneltele – toate au dus la apariția societăților mari, complexe, în care controlul prin simplul ritual cu sacrificiu uman era greu de obținut, pentru că exista riscul revoltelor. Dar au apărut și conducătorii avizi de putere ai acestor societăți dezvoltate și cum să o obțină? Prin crearea armatelor și a ideii de putere a bisericii, a lui dumnezeu, care este transmisă prin el, conducătorul suprem, maselor. Au continuat astfel practicile dure de supunere, de la sclavie la sacrificiul uman cu rol de exemplu, pedepsire a celui nesupus. Societățile care au reușit mai apoi să depășească un număr mai mare de membri au creat în timp zeii cei mari (Big Gods). Ca teorie, religia promovează cooperarea, egalitatea și justiția socială, dar ca practică istoria ne arată puțin altfel faptele. Tot treptat, dacă venim în timp către epoca modernă și zilele noastre, conducătorii și-au pierdut rolul de „uns al lui dumnezeu” și de forță divină atotputernică, iar religia și statul laic au început să fie mai clar delimitate. Azi, multe societăți au transferat puterea legislativă instituțiilor seculare. Unele dintre cele mai pașnice și bogate societăți sunt majoritar atee. Sigur, lumea fiind în continuă mișcare, acestea sunt și societățile care se luptă azi cu probleme majore legate de migrație și xenofobie. Timpul va spune dacă aceste influențe externe și ciocnirea culturilor vor modifica din nou starea de fapt de azi (Harvey Whitehouse, Is religion good or Bad for humanity? Epic analysis delivers an answer, 2019, newscientist.com).

Dacă e să revenim la ideea de conștiință, este clar că nu poate fi pus semnul de egalitate între a avea conștiință (morală) și a fi religios, credincios, deci superior spiritual – o altă noțiune care este formulată adesea ca un adevăr universal, dar care nu are alt argument decât acela că „așa este”. Ca exemplu de morală, sau de conștiință morală, de egalitate și dreptate – religia interzice și blamează homosexualitatea, ba chiar o pedepsește, fapt ce nu are cum să fie corect din niciun punct de vedere. Prin ce anume este superior moral sau înalt spiritual un creștin care tocmai a trimis la închisoare un homosexual, o altă ființă umană având singura vină că este altfel, printr-o lege care nu se bazează pe nici un concept etic? (Vezi procesul lui Oscar Wilde). Conștiința, ca și religia, sunt greu de definit într-o singură frază. Conștiința este un cumul de credințe proprii (nu religioase) și acțiuni induse de aceste credințe. Implică noțiunile de bine și rău, care duc la luarea deciziilor și influențează judecățile individuale. Individul identifică principii morale, analizează contextele și decide dacă o acțiune este corectă sau nu. Conștiința este uneori echivalată cu conceptul de minte, viață interioară, introspecție. Filosofii au încercat dintotdeauna să înțeleagă natura conștiinței, alături de psihologi, lingviști, medici și oameni de știință. Aristotel folosea termenul de perceptual awareness pentru a descrie ceea ce azi englezii numesc consciousness. John Locke este cel responsabil cu definirea conceptului, în lucrarea sa Essay Concerning Human Understanding, ca fiind „percepția a ceea ce trece prin mintea omului”. Diderot o numea „opinia sau sentimentul intim pe care îl avem noi înșine, rezultat din ceea ce facem”. În engleză termenii conscious și consciousness sunt folosiți din secolul 16. Englezescul conscious derivă din latină, dar cu sens schimbat. Un cuvânt înrudit a fost conscientia care însemna conștiință morală. Termenii au evoluat dar esența a rămas, la fel și faptul că este foarte greu de explicat fenomenul prin care un „simplu” circuit neuronal oferă o complexitate atât de mare, dincolo de simpla înregistrare a culorilor, sunetelor, mirosurilor, și ne oferă și capacitatea unică de a gândi ceea ce gândim. Un fapt interesant, mai mult anecdotic, pentru a încheia într-o notă veselă, este acela că mulți atei, conform unui studiu, sunt superstițioși. Un studiu cu mii de participanți atei din UK, Brazilia, Japonia, China, SUA și Danemarca a arătat că majoritatea credea în cel puțin o idee supranaturală – reîncarnare, soartă (scris în stele), zodiac, karma, amulete. Unii cercetători au afirmat că studiul le contrazice pe altele, anterioare, care dovedeau contrariul – cei care nu cred în dumnezeu probabil că nu vor crede nici în aceste alte forțe supranaturale pentru că sunt în general persoane care se bazează pe argumente și cunoaștere. Dar alții explică prin aceea că mintea omului nu este, în fapt, foarte rațională și că mereu există o explicație psihologică individuală pentru astfel de credințe – nu înseamnă neapărat că avem un nucleu religios la nivelul creierului care are nevoie permanentă de povești, ci că ni le creăm noi la nivel individual, intim, pentru a ne ajuta în diferite situații (Most atheist believe in the supernatural, despite trusting science, 2019, newscientist.com). Yuval Noah Harari (Sapiens. Scurtă istorie a omenirii) spune că trăsătura specifică doar limbajului omului e aceea „de a transmite informaţii despre lucruri care nu există deloc […] Această capacitate de a vorbi despre ficţiuni este trăsătura cea mai aparte a limbajului sapiens-ilor”. Legendele, miturile, zeii şi religiile au apărut odată cu cuvintele și vor dispărea, probabil, doar dacă oamenii vor amuți.

Apărut în Steaua 5/2023