Pagina «  1  2  

Descarcă documentul

Salonul de iarnă al medicilor 2016

Salonul de Iarnă al Medicilor la semicentenar

 

În 5 decembrie 1966, de Ziua Institutului de Medicină şi Farmacie din Cluj, medicii plasticieni, în frunte cu profesorii Dumitru Dumitraşcu şi Ianos Szántai şi asistaţi cu entuziasm de rectorul de atunci, profesorul Octavian Fodor, deschideau, la Casa de Cultură a Studenţilor, primul Salon de iarnă. Din 1971, Salonul se va muta în spaţiul generos şi special al Muzeului de Artă din Cluj-Napoca păstrând, de câte ori acest lucru a fost cu putinţă, şi bunul obicei al aşezării în miezul Zilelor IMF/ UMF. De amintit şi că prima cronică plastică la Salon a fost semnată de profesorul Crişan Mircioiu, el însuşi un pasionat al artelor. De-a lungul anilor, au expus pictură, grafică, sculptură, fotografie, artă decorativă aproape 300 de medici şi farmacişti din toată ţara, de la Cluj-Napoca şi Bucureşti la Baia Mare, de la Timişoara la Iaşi şi Oradea, de la Braşov la Galaţi şi Sibiu.

Aşadar, Salonul medicilor împlineşte anul acesta o jumătate de veac de existenţă. Nu neîntreruptă: din motive diverse, ţinând de mersul vremurilor, Salonul nu numără şi 50 de ediţii.

Anul acesta, cea de-a 46-a ediţie a fost găzduită, în mod excepţional, la Galeriile de la Casa Artelor, în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie 2016. La vernisaj au vorbit Vasile Radu, Dan Breaz şi Ionel Vitoc, amfitrionul galeriei. A fost o nouă expoziţie care ne-a vorbit despre diversitate, diferenţă şi expresivitate. Am putut admira din nou pasiunea pentru frumos a celor care, prin profesiune, se confruntă mai ales cu partea urâtă a vieţii omeneşti, cu boala şi suferinţa, dar şi talentul, adeseori cu totul remarcabil, al expresiei lor plastice.

Au expus: Gabriela Abrudan, Iolanda Blum, Otilia Bugnariu, Tatiana Cibişescu, Dorin Codarcea Munteanu, Milena Coroş Korosi, Aurelia Cosma Chişu, Onisifor Craiovan, Carmen Diţiu, Vladimir Dobre, Iosif Dugeniuc, Alexandru Florian, Valentina Gavrilescu. Genoveva Gomboş, Maria Magdalena Hossu, Teodora Indrei, Ramona Lupu, Viorel Lupu, Georgiana Lupu Florian, Radu Moga, Dorin Morar, Alexandru Munteanu, Georgeta Mutuleac, Cristina Olosutean, Diana Orza, Olga Pavel, Laura Poantă, Laura Potop, Rácz Jozsef, Angela Simona Rotariu, Maya Rotaru, Anca Rusu, Petronela Rusu, Stelian Sabo, Silviu Sfrângeu, Andra Silberg, Eduard Stoica, Maria Weber.

În acelaşi timp, s-au desprins şi unele propuneri şi idei interesante pentru viitor – pregătirea unui nou volum-aniversar (după albumul aniversar din 2009 şi cel de prezentare a expozanţilor din 2012) pentru ediţia cu numărul 50 a Salonului, alegerea (experiment) a unor teme, generoase, dar care să confere o mai mare unitate saloanelor, fără să îngrădească în vreun fel imaginaţia expozanţilor, acordarea de premii, propuse de un juriu de specialitate (pentru a păstra viu spiritul competiţional specific breslei medicilor), sau donarea unei lucrări la fiecare expoziţie, pentru crearea unei „colecţii a medicilor plasticieni”. Dincolo de toate aceste proiecte, rămâne bucuria participării la fel de numeroase an de an, adăugarea numelor noi, alături de veteranii Salonului; dar şi tristeţea pierderii, inerente, a unor nume din nucleul expozanţilor.

Fireşte, nu suntem singurii iniţiatori şi beneficiari ai unui astfel de Salon, medicii din toată lumea fiind interesaţi de arte şi având astfel de expoziţii periodice. În multe şcoli de medicină se predă arta plastică, în încercarea – reuşită, se pare – de a creşte acurateţea observaţiei detaliilor în rândul tinerilor medici. Un astfel de medic-artist al secolului XX a fost Meyer Melicow, reputat urolog american de origine rusă, care scria: „Ianuarie – multe consultaţii… o grămadă de oameni bolnavi… multe virusuri… multe vizite de noapte… vreme urâtă… cine se mai poate gândi la artă?!” Tot el spunea, însă: „Un medic care pictează are deja o audienţă gata formată pentru operele sale. El îşi poate expune lucrările în locuri atipice, cum ar fi cabinetul, sălile de aşteptare, pe toţi pereţii spitalelor, iar un pacient care aşteaptă este în mod special vulnerabil şi doritor de artă” (Medical Times, 1959). Poate că această afirmaţie este prea optimistă sau poate că ne-am îndepărtat în zilele noastre de imaginea clasică a medicului şi a pacientului său, a relaţiei dintre cei doi, dar şi de tipul medicului renascentist, polivalent. Cert este, însă, că, într-un fel sau altul, legătura dintre artă şi medicină este indestructibilă şi dăinuie peste ani, adaptându-se din mers la aşteptările omului modern. (detalii despre ediţiile Salonului se pot găsi pe site-ul meu personal: www.laurapoanta.ro)

Pagina «  1  2