Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară

Apasă aici pentru detalii

Timpul și vremurile în pandemie

Timpul și vremurile în pandemie

De la începuturile pandemiei, am avut, de multe ori, intenția să mai scriu câte ceva pe această temă, poate chiar și pe ideea conspirației. M-am tot răzgândit nu doar din lipsă de timp și dintr-un tot mai acut sentiment al zădărniciei, dar și din conștientizarea faptului că totul se schimbă cu viteză amețitoare și ceea ce părea logic sau important într-o zi, a doua zi devine deja desuet. O combinație de lipsă de viitor, de imposibilitate de a face planuri, pe de o parte, și continua modificare a unei situații mondiale ciudate, pe de altă parte.

Ideea că oamenii nu își dau seama că schimbarea este singura constantă în viața noastră m-a frapat dintotdeauna: „Nu poți intra de două ori în același râu” (Heraclit). Tot ceea ce ne înconjoară este supus timpului, nu are cum să fie mereu la fel chiar dacă noi refuzăm să vedem asta. Oamenii se cataloghează unii pe alții pe negânditelea, în special în funcție de vârstă, dar nu numai – moșul ăla (de pe FB – „azi am văzut în piață genul de bătrâni comuniști fără mască”) sau mucosul, ca și cum mucosul de azi nu va fi moșul de mâine (dacă va avea noroc!).

Nu altfel stau lucrurile în presă, dar și în social media din aceste zile, într-o vâltoare de comentarii și analize inutile care foarte des au pierdut din vedere tocmai ideea de schimbare; mult mai rapidă, parcă, acum. Nu o dată am citit câte un titlu pompos – „cum au reușit italienii să învingă pandemia, să ajungă la mai puține cazuri decât noi care avem o populație cu de atâtea ori mai mică…” – și nu treceau nici trei zile și Italia era lovită de un val mult mai puternic, mai ucigător și mai sinistru decât primul. Sau celebrele cifre de zi cu zi, toate fiind, evident, recorduri, pentru că fiecare nouă adunare dă o sumă mai mare decât precedenta. Dacă tot nu avem record pe nicio linie, căutăm până găsim ceva – un procent ciudat de mare, un județ unde toate s-au dublat sau triplat, paturi de ATI care dau pe dinafară încă din martie, cazuri care devin tot mai ciudate și tot mai grave, tot din martie. Nu am citit, de când a început pandemia, nicio analiză decentă, o punere în perspectivă a celor derulate de presa semidoctă în fața publicului avid de senzațional. Chiar și celebrele articole de investigație sunt pline de erori sau adevăruri spuse pe jumătate, cu sau fără intenție, dar musai cu clickbait („Riscul ca Trump să moară din cauza COVID19, calculat de un expert australian”). Combaterea fake news-urilor cu articole de mâna a doua, cu informații pseudo-științifice culese de jurnaliști care folosesc google translate nu este o soluție. De pildă: digi world – „persoanele care suferă de long covid pot avea până la 172 de simptome… de la convulsii violente, tremor accentuat, senzație de frică, piele iritată, vânătăi, piele uscate (sic!), palpitații cardiace, țiuituri neplăcute experimentate in timpul nopții, umbre în colțul ochilor” – ca medic, citind aceste rânduri, am cu siguranță țiuituri în cap; mediafax – „urmăritorii de contact au putut ulterior să stabilească că le-a transmis virusul celor 12 colegi de pasageri din clasa business împreună cu alți doi în economie”. „Anti-vacciniștii” au prins mai mult avânt ca niciodată, pentru că părerile oficiale (experții) s-au contrazis constant de la început pe probleme care ar fi trebuit să fie deja cunoscute după zeci de ani de cercetări și epidemii/pandemii, în special de gripă, dar nu numai. Avem un virus respirator, nou, dar totuși respirator, dintr-o familie de virusuri care au mai dat pandemii, și noi nu știm să spunem clar dacă și la ce e bună masca – în martie nu e bună, dar in mai devine vitală (cu cinica explicație că de fapt în martie nu se găseau măști, deci erau morale clipurile publicitare cu „poartă mască doar dacă ești bolnav”). Avem studii cu sutele din anii premergători, legate de gripă, răceli comune sau alte boli cu transmitere similară, nu putem să bâjbâim în asemenea hal în secolul 21 Năucitoare această avalanșă de informații contradictorii venită tocmai dinspre experții care trebuiau să ne lumineze. Explicațiile sunt numeroase, de la implicarea, în toată această nebunie, a politicului și mai ales a banilor, la preluarea trunchiată a datelor științifice de către presă, dar și, culmea, de către colegi (medici) care par că nu mai știu ce vorbesc. O distinsă specialistă care a apărut foarte des la TV (între timp are și o condamnare pentru luare de mită) afirma cu seninătate încă din aprilie că „boala are un nou profil, devine tot mai agresivă”. A reluat periodic, tot la două săptămâni, această informație, cu mici variațiuni, dublată obligatoriu de aceea că „mor și tinerii fără alte boli” sau că „nu a crezut că există și a murit” (foarte întristătoare, imorale și lipsite de etică replicile extrem de agresive pe FB ale unor medici care le doreau celor-care-nu-cred „să ajungă cu țeava în gât”). În fine, „a ajuns prea târziu la spital, de aceea a murit” – la această afirmație confuzia „omului de rând” devine totală, de vreme ce în acest moment cazurile ușoare nu se internează (în majoritatea țărilor din UE așa a fost de la început), deci când e prea târziu? Și când e „la timp” dacă boala nu are tratament specific? „Intubarea pacienților e mortală – spun unii medici –, nu prea salvăm pe nimeni dintre cei intubați”. Dar, pe de altă parte, „numai dacă aveți noroc ajungeți la oxigen, pentru că nu prea avem, sau dacă avem nu funcționează”. Sunt afirmații ale unor medici, cu funcții de conducere, care ar trebui să apară în fața oamenilor explicând ce e de făcut în nebunia pe care o traversăm, nu lansând zi de zi informații contradictorii izvorâte din neștiință, interese sau panică.

O nouă modă – jurnalele vedetelor, sau nu neapărat, de pe patul de suferință, adesea pline de dezinformări și dramatizări cu tentă de telenovelă, care fac mai mult rău decât bine, chiar dacă scopul este conștientizarea pericolului. Dacă citesc „am avut două zile febră, apoi am trecut într-o noapte prin furtuna de citokine, am crezut că mor, dar a doua zi la spital radiografia și analizele erau normale” nu pot decât să zâmbesc. Ferice de cel care trece într-o noapte, acasă, prin furtuna de citokine, ca Făt-Frumos printre balauri. Toată această harababură constituie cel mai fertil teren posibil pentru știrile false. O publicație combătea cu elan fake news-ul cum că vitamina C ajută în lupta cu „noul virus” și arăta poze cu „proștii” de români care stau la cozi la farmacii; dar chiar există studii legate de vitamina C administrată intravenos. O alta ne explică foarte doct faptul că autopsiile nu sunt interzise, dar nu sunt necesare pentru că tomografia arată clar la plămâni ceva ce nu mai apare în nici o altă boală, decât în faimosul COVID19. Fals! Modificarea imagistică din COVID apare și în alte boli, de aceea există în medicină diagnosticul diferențial; iar autopsiile nu se fac prea des din cauza panicii induse inițial tot de OMS. Articolele științifice au dintotdeauna la final rubrica „limitele studiului”, dar și un conflict of interest legat de finanțare sau alte interese – acum sunt prezentate la fel ca scorurile de fotbal, strigate pe posturi sub formă de breaking news din care nimeni nu pricepe o iotă. OMS însăși trece de la agonie la extaz cu știrile sale contradictorii despre Remdesivir, aerosoli, asimptomatici, Suedia, carantină severă pe model chinezesc sau dimpotrivă, mutații letale, dar nepericuloase etc. Este uimitor cum, în era informației și a progresului absolut, când tocmai vrem să populăm planeta Marte, nu putem comunica nimic credibil și nu reușim să gândim mai departe de ziua de azi.

E aproape tragi-comic modul în care se discută azi despre „infectați”, „pozitivi”, exact la fel cum spunem „moșul ăla ce mai vrea?” – „sigur cel infectat a făcut el ceva greșit, a lins vreo clanță, un fraier, ăla de a murit precis avea trei boli ascunse sau nu credea sau era păcătos. Pe mine cu siguranță nu mă atinge nimic”. Vestea proastă e că într-o pandemie nu există grupuri, nu există infectați și ne-infectați, nu există nicio baricadă. Lucrurile se pot schimba într-o clipită, fără nicio culpă, fără nicio greșeală, fără niciun stigmat aruncat aiurea asupra „nesimțitului” care îngroașă cifrele știrilor de la ora 13. Și zău că nu aș vrea să mai văd/aud replici de genul „sunt XX și sunt izolată” – nu suntem, totuși, la Alcoolicii anonimi, nu avem nicio vină, dar nici vreo aură specială de erou dacă ne infectăm și ne izolăm.

În ce mă privește, acum mă simt bine, dar mâine s-ar putea să mă scol fără miros, fără aer, dar și cu o durere imensă în piept pentru că am făcut infarct, și cu un nodul la sân sau cu vreo hemoragie de rău augur, sau fără job. S-ar putea să mă lovească o mașină sau să cad într-o gură de canal… Toată planeta este panicată pentru că a realizat brusc că este muritoare, iar tabloul este trist.

 

Disclosure– declar că sunt medic, nu am niciun interes ascuns, deci ai grijă de tine! Nu sunt anti-vaccinistă și cred cu tărie că Pământul e rotund.

(apărut în revista Tribuna, dec. 2020)

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară