Care e treaba cu soarele?

”Care e treaba cu soarele?”, m-a întrebat de curând o cunoștință, pornind de la eternul circ mediatic legat de expunerea la soare care te umple de riduri, te face să arăți rău și cu siguranță te omoară prin temutul cancer de piele. Evident, ca în orice problemă, medicală sau nu, există nenumărate fațete ale acestei teorii. Dar, cu siguranță, soarele nu trebuie și nu are cum să devină un monstru de temut din moment ce soarele este viața însăși. Multă lume sănătoasă aplică obsesiv creme de protecție, folosește ochelari de soare, eșarfe, pălării, umbrele și tot felul de alte paravane astfel încât o vacanță la mare devine un adevărat haos chinuitor, de te gândești de ce nu s-a dus omul liniștit într-o peșteră. Dar, dacă se strică vremea, devenim brusc disperați, nervoși și indignați și așteptăm cu nerăbdare temutul soare. Adevărul este undeva la mijloc, ca întotdeauna. Soarele face foarte mult bine, dacă e să ne gândim doar la copiii bolnavi de rahitism sau la psoriazis, sau chiar la riscul apariției altor forme de cancer, decât cel de piele, prin lipsa cronică a expunerii la lumina soarelui.

În absența soarelui, oamenii devin obosiți, triști, lipsiți de chef și de speranță, ba chiar pot dezvolta depresie clinică. Este așa numita tulburare sezonieră afectivă/ seasonal affective disorder, afecțiune legată de anotimpuri în unele studii, respectiv te simți bine/vesel/mulțumit primăvara și vara și trist/descurajat/fără chef de viață toamna și iarna. Fenomenul a fost observat și descris prima dată în Alaska, iar ulterior a fost în egală măsură susținut de unii și combătut de alții.

Legătura atât de puternică cu lumina soarelui (ritmul circadian, zi/noapte) de la animale este mai slabă la omul modern, dar nu inexistentă. Omul nu se mai ”cuplează” în anumite anotimpuri, deși în țările nordice s-a constatat o creștere a ratei de concepție în lunile de vară, cele cu 20 de ore de lumină pe zi. Chimic vorbind, există o legătură strânsă între lumina soarelui și secreția de melatonină și serotonină, care au roluri oarecum inverse (melatonina scade când ochiul uman percepe lumina soarelui, iar serotonina crește). În același timp, vitamina D, cu numeroase roluri esențiale în organism, este activată de expunerea la soare.

Evident că nu un astfel de răspuns, departe de a fi ultraștiințific, dar totuși stufos, am dat interlocutorului. Dar, gândiți-vă doar la diferența dintre o dimineață idilică, de week-end de preferință, dacă se poate de sâmbătă, în care vă treziți cu razele soarelui pe chip, cu un cer senin albastru deasupra capului și cu păsărelele ciripind; și, pe de altă parte, hai să fie tot o zi liberă, dar cu ploaie măruntă dintr-un cer bacovian (banal!). Pe care o alegeți? Sigur că și aici intră în discuție o mulțime de alte elemente, și chiar și studiile științifice pe temă au arătat că totul este complicat și discutabil. De exemplu, americanii bogați aleg să meargă, la pensie, în zonele însorite, California, Florida, în ideea în care băile de soare îi vor face fericiți. Încă din anii 90 s-a arătat că locuitorii din California nu sunt, de fapt, mai fericiți decât cei din alte regiuni ale SUA, ploioase și mai reci. Ce este fericirea este deja un subiect separat, mult prea complex, dar studiile se fac în general cu chestionare cu zeci de întrebări legate de mulțumirea personală ivită în diferite aspecte ale vieții. Și iată că pe măsură ce studiile s-au înmulțit, rezultatele au devenit tot mai contradictorii, unele zone reci și înghețate din Canada sau țările nordice sau nordul Scoției având, se pare, o populație ”mai fericită” decât regiunile mai mult scăldate în soare. Factorii care pot influența aceste rezultate sunt atât de mulți, încât cu siguranță o concluzie certă nu va putea fi trasă niciodată (variațiile psihice individuale, obiceiurile alimentare, consumul de alcool, locuința, locul de muncă etc, etc, etc).

Dar care este, totuși, treaba cu soarele? Să ne amintim de copilărie când ne jucam pe afară ore în șir și eram toată vara bronzați și plini de viață și să nu ne ascundem de soare; devine o certitudine faptul că protecția exagerată și teama obsesivă de ”radiații” nu este benefică, dar, evident, cu grijă la cei cu risc (nu intru aici într-o lecție de medicină).

În copilărie, vacanțele de vară fără soare, mai ales la mare, erau un coșmar, chiar dacă găseai o mulțime de lucruri de făcut prin casă sau hotel, dar parcă erai furat de un drept al tău. Erau însă și perioade în care aveam corăbiile înecate din cine știe ce motiv și atunci o zi frumoasă cu soare orbitor părea o pierdere, pentru că trecea degeaba, nu făceai nimic, nu te puteai bucura de ea și îți doreai, cu egoism, să plouă, ca să se justifice faptul că stai în casă ”degeaba”. Îmi aduc aminte de diferența de percepție a centrului unui orașnou vizitat: în prima zi ploua mărunt, bătea vântul, terasele erau închise sau acoperite cu folii, lumea zgribulită. Ne uitam în jur fără chef, clădirile erau nicicum, am mai văzut din astea, mare brânză. A doua zi dimineață soarele strălucea, terasele erau deschise, lumea năvălise la mese, casele erau frumoase (cine le-o fi vopsit peste noapte în toate culorile curcubeului?) și orașul avea farmec. Poate că soarele face pentru noi, dincolo de orice discuție filosofică sau biologică, ceea ce face Photoshopul sau o reclamă bună: transformă totul într-o lume ideală, te face să te simți ca familia fericită și inexistentă din reclama la Nutela sau la pasta de dinți, totul pare posibil și rezolvabil, și tu zâmbești fără rost. Poate că cei din țările nordice care se simt mai mulțumiți decât cei din anumite zone însorite ne dau, de fapt, o lecție de viață: să zâmbim necondiționat. Și pe ploaie și pe vânt, dincolo de efectul serotoninei și al melatoninei, pentru simplul fapt că e o nouă dimineață și iată că am văzut din nou lumina zilei.

inclus în volumul Lumina din cuvinte,

editat de Filiala Cluj a USR, 2015