Non-știri și ne-știre

O publicație online ne anunță cu emfază că a găsit cel mai lung cuvânt în limba română și anume pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza; medic fiind, încerc să-i descifrez sensul și îl desfac pe bucăți. Mă uit apoi la trimiteri și găsesc un link spre alt site de știri care face copy-paste-google-translate fără să înțeleagă ce scrie, dar și fără să mai tehnoredacteze știrea. Avem în acest text de câteva rânduri, copiat integral și tradus prost, litere italice, bold, majuscule prin mijlocul textului, fonturi diferite – aproape ilizibil. Nu e foarte important dacă este real sau nu acest cuvânt, nu se schimbă cu nimic cursul lumii noastre, dar mie mi-a sărit în ochi fiind un termen medical. Și mă gândesc că toate știrile, fie ele de fapt divers sau nu, sunt cam așa. Inexacte. Chiar fără să fie cineva specialist într-un domeniu vede că o știre este scurtă rău, trunchiată (poate autorul de copy paste nu realizează că în revista străină textul trece pe pagina cealaltă!?) și plină de greșeli. Ca să nu mai spun că acest google translate necorectat nu face decât să adâncească felul în care lumea de azi (ca să nu spun tinerii de azi) mutilează limba noastră. Distractiv este și că la finalul acestor știri copiate autorii scriu cu emfază că nimeni nu are voie să le preia integral sau parțial „opera” fără să pomenească sursa, adică tocmai lor, cei care au copiat cuvânt cu cuvânt din alte surse străine, adesea nepomenite.

De exemplu, în cazul cuvântului buclucaș știrea era copiată integral din wikipedia, iar aceasta prelua incomplet varianta englezească. Unde, culmea, acest cuvânt devine pneumonoultramicroscopicsilicovolcanoconiosis și este cel mai lung cuvânt din limba – ați ghicit – engleză. Dar în variantă englezească ni se spune mai clar că este un cuvânt compus inventat de Everett M Smith în 1935, pe atunci președintele National Puzzler’s League, și a fost oferit ca sinonim pentru boala numită silicoză, boală profesională a minerilor, dar cu mențiunea că asocierea celor două nu este corectă. În acest cel mai lung cuvânt apare trimiterea la rocile vulcanice și pulberile generate de ele – dar acestea produc rar boli pulmonare (nu bronșite, cum a înțeles onor autoarea articolului românesc). Oxford Dictionaries îl definește ca fiind cel mai lung cuvânt compus artificial din limba engleză și care se presupune că definește o boală pulmonară determinată de inhalarea cenușii. Iată că o simplă căutare ne lămurea că știrea nu există, este o non-știre, un nonsens, un fals chiar, o traducere aproximativă a unei non-informații. Și cam așa este toată presa din online – știri făcute din nervii unor oarecare de pe FB, preluate ca atare cuvânt cu cuvânt, fără a depune un minim efort de a verifica autenticitatea contului și veridicitatea știrii, de a cere și părerea sau punctul de vedere sau opinia, cum vreți, a celui sau a celor înjurați în postările „internauților” nervoși.

Nu de mult ne legam cu lanțuri de statuia lui Iuliu Maniu, coborâtă foarte temporar de o echipă de muncitori care lucrau în zonă. Spiritele s-au inflamat instantaneu, vocile s-au ridicat cu înflăcărare demnă de o cauză mai bună, iar apoi au curs poze și luări de poziție absolut inutile, unele mult după ce statuia era deja la locul ei, titluri revoluționare – „Iuliu Maniu este scos din Cluj”, „comuniștii din nou la putere”, „Maniu ucis a doua oară” etc. Adevărul este facultativ. Totul a fost uitat repede, ca în oricare altă situație, majoră sau fleac, dar cuvântul scris atunci rămâne și, căutând o informație, vrând-nevrând, dai peste aceste mizerii care răsar printre informațiile „reale”. Rebelii fără cauză răsar și ei la tot pasul, iar jurnaliștii sunt în linia întâi în răspândirea în neștire (adică în avalanșă, dar și fără să știe despre ce e vorba) a știrilor false, pe care tot ei le incriminează. Aceiași jurnaliști improvizați erau primii la porțile spitalelor (echipați mai ceva ca eschimoșii), ca să surprindă un mort de covid sau un nevaccinat; primii călare pe un arestat cu întrebări de genul „vă pare rău că i-ați crăpat capul?”; primii pe orice scandal sau mizerie aruncată în online de orice frustrat, fie adevărată sau nu. Niciodată, aproape, nu au revenit asupra unei informații false sau exagerate, pentru că asta ar presupune un act de jurnalism adevărat – investigație, analiză, studiu, punerea faptelor cap la cap. Vrem să facem articole de popularizare a depistării bolilor grave și scriem „un simptom principal în leucemii este dat de umflături”. Ale cui? În loc să ajute, încurcă și aruncă în derizoriu gravitatea situației. Cine ce să înțeleagă din tot ce se scrie degeaba peste tot? Sunt și jurnaliști de investigație adevărați (la fel cum sunt și medici buni, nu doar șpăgari și fraieri, ca toți cei rămași în România, după cum scriu ziariștii), dar generalizările sunt la modă. Eu pot să scriu că toți jurnaliștii sunt slab pregătiți, inculți și superficiali pentru că nu contează, nu interesează pe nimeni. Dacă cineva se revoltă, o să spun că am glumit sau că libertatea cuvântului este esențială.

Am putea spune că toate acestea sunt fleacuri, rapid uitate, în fond cui ce îi pasă de tot ce se scrie; putem să nu mai citim deloc. Dar căutând informații ne împiedicăm la tot pasul de aceste fragmente de minciuni și inexactități în absolut toate domeniile – de la cancan cu vedete care divorțează la panica unor evenimente sociale inventate sau la informații meteo apocaliptice – un ciclon lovește năprasnic România, urgia vine peste țară, haos în trafic după prima zăpadă; mai țineți minte „Petrică și lupul?”; atât tragedia din Turcia și Siria, cât și prima ninsoare sau divorțul unui fotbalist sunt, în ochii jurnaliștilor, dezastre, urgii, lovituri ale sorții. Totul este despre cantitate și click, ca să justificăm reclama și deci banii (ambele bazate pe numărul de accesări). Avem influenceri care își câștigă pâinea astfel și au milioane de abonați care văd ce? Un astfel de tânăr nu putea să facă operația 8x10 (la 18 ani), rezultatul lui era 88; probabil că și matematica este un construct social, o invenție inutilă, la fel ca și sexul. Probabil că un rezultat corect la o operație banală precum cea de mai sus înseamnă că ești un tocilar nenorocit, deloc cool, un sclav al școlii comuniste care îți ucide „spiritul” și are pretenția să înveți.

Cumva se combină superficialitatea informației cu agresivitatea ei – într-o lume în care vorbim non-stop despre egalitate, drepturi, incluziune ș.a.m.d., răutatea și intoleranța sunt în creștere, iar fiecare în parte este ferm convins că are dreptate. Iar presa preia întocmai bârfa universală și o transformă în „ultima oră”.

Propun, în final, ca titlul de cel mai lung cuvânt din limba română să-i fie acordat celui care desemnează un animal de companie de pe vremea lui Dimitrie Cantemir (tot e anul acesta o dublă aniversare Cantemir), și anume monocheroleopardaliprovatolicoelefas. Dacă nu știți care este, căutați-l pe net, să vedeți cât e de simpatic. (Bogdan Crețu vă poate spune mai multe în cartea lui Inorogul la porțile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir).

Și totuși… adaug acest paragraf după o perioadă în care s-au mai întâmplat multe lucruri, urbanistice și nu numai, și am fost tentată să șterg fraza cu Maniu de mai sus, pentru că istoria pare că o ia razna. Dar, până la urmă, rămâne valabil faptul că ne agităm (noi, presa, toată social media) doar virtual și la fel de mult (sau puțin) pentru fapte și lucruri cu semnificații foarte diferite, inegale ca gravitate și impact, și tocmai asta face să pierdem din vedere esențialul, înjurând de-a valma și politizând lucruri care depășesc cu mult politicul ca valoare (de exemplu, simbolurile noastre naționale și culturale). Și poate tocmai de asta se obțin prea puține atunci când merită cu adevărat să schimbăm ceva.

Apărut în Tribuna, martie 2023