Literatura pentru copii

anchetă, Luceafărul de dimineață, nr.9/2018

1.Ce rol au avut „cărțile vârstei“ în educația și formarea dumneavoastră? Cum vedeți adaptată literatura pentru copii la vremurile de astăzi și la nevoile educației de la noi?

Pentru generația mea, cititul era foarte important. Am fost și noi copii „cu cheia la gât‟, ne jucam ore în șir în jurul blocului, printre țevi, bălți, prin parcuri, dar, în același timp, citeam mult și împărtășeam ceea ce aflam, schimbam cărți și, nu o dată, aplicam ceea ce citeam, inventând jocuri sau adaptându-le pe cele ultra cunoscute ale vremii.

Cred că acele lecturi mi-au dezvoltat imaginația într-un mod în care niciun joc de calculator din zilele noastre nu o poate face, în primul rând pentru că nu aveai totul de-a gata. E mult mai ușor de privit un film decât de citit – și înțeles – o carte, iar lucrul ăsta se aplică și la literatura pentru copii. Citeam, imaginam personajele – eu, având și talent la desen, mâzgăleam toate cărțile cu personaje noi sau le completam pe cele existente în ilustrații. Ba chiar îmi făceam singură povești întregi desenând prințese, cai, fluturi, vrăjitoare în zeci de caiete. Păstrez și acum cărticelele pe care mi le făceam pe la vreo 5 ani, scrise cu litere de tipar, ilustrate, de parcă nu mi-ar fi ajuns miile de cărți din casă (pe atunci inventasem definiții precum sâmbăta e o ghilotină albastră și eram tare mândră de ce se putea face cu cuvintele). Legendele Olimpului, Basmele lui Hauff, Ion Creangă (despre care „am scris‟ o cărticică!!), Petre Ispirescu, Frații Grimm, Perrault, Oscar Wilde – toate aveau coperțile ferfeniță. Sigur că aici intervine și rolul cel mai evident, acela de a oferi un personaj model, fapte bune, binele învinge răul etc., dar nu cred că neapărat acesta este primul rol al cititului, ci mai ales acela de a deschide mintea.

2. Amintirile din copilărie, capodopera lui Creangă, s-ar situa printre lecturile recomandate copiilor de astăzi?

Categoric. Nu cred că a fost și Ion Creangă discutat ca „depășit”, sper că nu, dar este șocant să auzi fraze de genul – Ioan Slavici a trăit demult, cu ce mă ajută pe mine să-l mai citesc? Am prieteni profesori de școală generală și liceu și îmi spun că apare foarte des acest discurs; și nu doar în mica bârfă de la nivelul ședinței cu părinții l-am găsit, ci și în mediul „academic” – la știri, prin edituri, ministere. Un autor care a trăit înaintea mea este depășit? Dacă nu am fost contemporani cu Mozart, de ce să îi ascultăm muzica? E mort. Am întrebat pe cineva, nu de mult, despre un cântăreț – era un tânăr de vreo 20 de ani – „nu știu, eu nu mă născusem încă”. Mie mi se pare șocant acest punct de vedere, fixat exclusiv pe prezent, suspendat, dar poate, totuși, nu exprimă opinia majorității. Sau poate noi, ăștia de peste 40 de ani, nu mai înțelegem nimic? În haosul, repetat an de an, al manualelor, în mijlocul invaziei informației digitalizate și în condițiile în care comentariile la un text se învață pe de rost, este foarte greu să găsești timp și disponibilitate pentru a deschide o carte „depășită” și chiar a o savura.

3. Ce cărți ați recomanda copiilor și adolescenților de acum, atât din literatura română, cât și din cea universală?

Cred că pot fi citite cu folos și delicii cărți precum: Legendele Olimpului (repovestite de Alexandru Mitru); Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop;La Medeleni, a lui Teodoreanu; Cireșarii lui Chiriță; basme de Hauff, Frații Grimm; povești de Petre Ispirescu, Ion Creangă; cărțile unor Jules Verne, Jack London, Michael Ende, Mark Twain, Lewis Carroll, Kipling, Octav Pancu-Iași, Swift, Iordan Chimet, Jules Renard, Cezar Petrescu, Mihail Sadoveanu… M-aș încumeta să recomand adolescenților și Shakespeare, Cehov, Dostoievski, Tolstoi, Turgheniev, Cervantes, Lampedusa, Kafka, Eco, Borges, o listă aproape fără sfârșit.

Sincer, chiar nu îmi dau seama în ce măsură aceste cărți mai trezesc azi interesul. Sau ar trebui să scriu doar despre cărți gen Harry Potter? Bune și ele, fără îndoială. Din ceea ce am văzut la recomandările de la cluburile de lectură din școli, se păstrează titluri sau autori clasici. Dar este un echilibru fin, am senzația că se umblă pe sârmă, între tentația noului și modernului și accesarea clasicilor ca punct de pornire.

Cred că, totuși, dacă ne bulucim să o privim pe Mona Lisa, deși Leonardo a murit de mult, putem să citim și o bună carte „veche” fără să ne simțim demodați. Nu cunosc date exacte, statistici, legate de cât de mult se mai citește în școli și ce anume, cât se citește din proprie inițiativă și cât din obligație, ce citesc copiii, ce citesc părinții lor și ce citesc profesorii? Ar fi interesant de aflat, îmi promit să cercetez.

4. Ce părere aveți despre textele literare existente în manualele pentru vârsta școlară? Ce autori români, reprezentativi pentru genul literatură pentru copii, n-ar trebui să lipsească din aceste manuale?

Aici pot relua ceea ce am spus mai sus, am auzit profesori plângându-se că se predă după texte învechite, după programe vechi, auzisem zilele trecute opinia că asta provine din faptul că profesorii sunt obișnuiți deja cu acele texte și le este foarte ușor să predea, pentru că deja au comentariile standard pentru toate. Sunt total de acord că această metodă de predare, mecanică, este perdantă din start. Am predat și eu – la studenți, dar e același lucru, le pierzi rapid interesul dacă reciți niște idei fără implicare.

Ar trebui să se schimbe modul de predare și profesorii, nu este vina lui Slavici sau a lui Creangă. Să se regăsească în manuale și autorii clasici, și cei de azi ai literaturii pentru copii, nu doar cei „noi” în detrimentul celor „învechiți”. Absolut orice literatură bună poate capta atenția unui copil, dacă este predată corect. Nu mai înțelegem un text pentru că a fost cândva, demult? Nu am trăit războaiele, nu am fost contemporani cu Ștefan cel Mare, deci pas. Dar nici Harry Potter nu este real. Nici măcar poveștile din Biblie nu sunt, nu-i așa?, de actualitate, au fost acum 2000 de ani, ce facem cu ele?!

Poate că problema nu este, de fapt, atât de gravă – sper că este la mijloc și mult scandal media peste o realitate ceva mai blândă, și sper din tot sufletul că mai există copii care să se emoționeze cu Nică a lui Ștefan a Petrei.