Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară

Apasă aici pentru detalii

Excesul de informație

Excesul de informație și efectele sale

 

Information overload (supraîncărcare sau explozie informațională; termen folosit de Bertram Gross cu acest sens în 1964 în The Managing of Organizations, iar ulterior popularizat de Alvin Toffler) este o noțiune care există din cele mai vechi timpuri, dar probabil că nimeni nu și-a putut imagina cu adevărat revărsarea continuă de text scris și/sau vorbit, pe toate canalele disponibile, care există în ziua de azi. Încă din antichitate exista, deja, temerea că scrisul cărților, odată început, pare fără de sfârșit și că abundența lor înseamnă și scăderea capacității de a le asimila sau de a crea. După apariția tiparului, au fost realizate și primele index-uri alfabetice în încercarea de a clasifica și cataloga informația, din ce în ce mai abundentă, dar și resimțită deja ca împovărătoare și primejdioasă: „Tipografii vor umple lumea de pamflete și de cărți prostești, ignorante, nocive, calomnioase, nebunești, nelegiuite și subversive; și așa este tendința încât și acele lucruri care ar fi putut face un bine își vor pierde bunele calități”, spunea Erasmus încă în secolul XVI. El știa deja multe despre prostia care se laudă…

Întorcându-ne la zilele noastre, este evident că, pe lângă volumul deja gigant de tipărituri, tot ceea ce înseamnă mesaj, notificări, email – cu tot cu spam-uri, FB, Instagram, twitter, whatsapp, absolut tot ceea ce ne înconjoară reclamă atenție, chiar și involuntară, iar procesarea este practic imposibilă. Filtrarea, cu atât mai mult. Toată umanitatea pare azi conectată la rețeaua globală de informație, dar mai ales de dez-informație. Și asta fără a atinge deloc zona teoriilor conspiraționiste adevărate, ci rămânând în ariile uzuale, de zi cu zi, de la presa scrisă din online până la comentariile și preluările din social media sau la glumițele ilustrate care curg pe grupurile din whatsapp. „Am citit că…” este pe buzele tuturor, dar acest citit este de fapt rostogolirea neimplicată și deloc responsabilă a unor informații transformate și interpretate după bunul plac al fiecăruia. Tocmai pentru că filtrele au dispărut, în special ca urmare a diminuării atenției și interesului pentru ceva atât de la îndemână. Un fel de „pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață”.

Încă în 2008, la o conferință pe teme de Web din New York, unul dintre vorbitori spunea că Information overload este consecința unei probleme mai adânci numită filter failure. Adică oamenii sharuiesc informația în mod excesiv, fără discernământ, fără să conteze dacă înseamnă ceva, dacă e corectă sau dacă interesează pe cineva, de dimineață până seara, ce a mai făcut pisica sau ce idee ne-a mai trecut prin cap, ce am făcut noi acum doi ani sau cum am arătat în liceu. Este vorba, în fond, despre un mărunt narcisism, o gâdilire a orgoliului fiecăruia, dublate de senzația apartenenței la un grup. Este ușor, la îndemână, la un click distanță, cum sună reclamele. Dar acest volum de informație nu este nevinovat și inofensiv – duce la scăderea capacității de concentrare, la reducerea productivității la locul de muncă (da, tot așa se cheamă!) și are un impact negativ asupra controlului cognitiv și a capacității de a lua decizii.

Să nu uităm de presă, unul dintre principalii vinovați în urma apariției, în ultimii ani, a așa numitului Journalism of assertion – cea mai importantă a ajuns să fie rapiditatea cu care este postată o știre. Competiția este bună, dar până la un punct, pentru că a dus în mod evident și constant la scăderea calității știrilor. Nu de puține ori, jurnalismul de azi este doar preluarea unor știri de pe FB care apoi se întorc, culmea, tot acolo, comentate cu foc, ca apoi tot presa să acuze de fake news pe cel care a preluat o știre eronată, dar care fusese inițial făcută praf tocmai de către ea, presa. Un cerc vicios al incompetenței în goana după volum și viteză. Colac peste pupăză, nu există nicio metodă viabilă de comparare și procesare a informațiilor preluate, în vreme ce sursele sunt nelimitate și distribuirea – din ce în ce mai facilă. De multe ori avem senzația că deținem controlul a ceea ce vedem și asimilăm, pentru că social media are tendința să creeze bule, astfel încât apare sentimentul, greșit, că toată lumea e de acord cu toată lumea. Dar filtrarea este falsă, pentru că nu este realizată de utilizator, decât poate la început, când acesta își exprimă „interesele”; după care totul se leagă mai mult sau mai puțin voluntar. Să ne gândim de câte ori am analizat cu adevărat, de exemplu, tablourile distribuite cu zecile și cu sutele de x sau y într-o singură zi? De cele mai multe ori, aruncăm o privire rapidă lucrării și cam atât, foarte rar citim cine e autorul, ca să nu mai vorbim de perioadă, curent sau alte detalii de acest gen. Astfel încât la finalul zilei beneficiul este zero. Numărul de like-uri este azi o validare absolută a faptului că suntem sociabili și vizibili, dar el este de fapt un troc – te-am văzut, m-ai văzut – , nicidecum o garanție a calității și eficacității culturale a materialului distribuit.

Anxietatea informațională derivă din mai multe aspecte – lipsa de înțelegere a informației, volum prea mare care depășește capacitatea de asimilare, absența unui îndreptar – de unde putem accesa o anumită informație? Ea există, este reală? Nici aceste aspecte nu sunt noi, încă în 1989 apăruse o carte amplă legată de subiect – Richard Wurman, Information Anxiety (am atins aceste chestiuni și în articolul din Steaua nr 11-12/2021). Dar ceea ce se întâmplă azi depășește probabil și cele mai inventive minți, iar efectele sunt pe măsură.

Strict legat de pandemie, voi detalia unele aspecte observate în acești doi ani cu alt prilej (fake news, dezinformare sau informare greșită). Un singur caz aici. Ceea ce m-a impresionat într-o zi la cabinet, legat de această anxietate media, a fost cazul unei doamne de la țară, femeie care trăia din munca câmpului și despre care aș fi crezut că este mai puțin impresionată de știrile apocaliptice ale ultimilor doi ani. Dimpotrivă – avea un carnețel special în care își trecea înainte vreme cheltuielile și care era plin acum de toate datele de la ora unu din ultimul an – morți, cazuri, teste, oameni la ATI! Scrise frumos cu un creion, zi de zi, timp de 12 luni. Mi s-a părut foarte trist acel carnețel, mai ales că era dublat de puseuri de tensiune și de palpitații. Este sindromul Stendhal al pandemiei – reacții psihosomatice, palpitații, tremurături, dar apărute nu la vederea frumuseților Florenței, ci la știrile de la ora unu cu morții pandemiei, la cifrele scoase din context ale presei. Nu e emoția înfiorată în fața sublimului, care înseamnă și îmbogățire a privitorului, ci spaimă goală, angoasă în fața unor amenințări obscure, neînțelese.

Doi contemporani dialoghează într-o glumă pe internet: – Ce ți se pare mai grav în ziua de azi, ignoranța sau indiferența? Celălalt răspunde alene: – Habar n-am și puțin îmi pasă.

 

Apă=rut în Steaua nr. 2/2022

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară