Primul text din rubrica Radiografii susținută în revista Steaua

Efecte secundare

Pacientul mai în vârstă a intrat ultimul în cabinet în ziua aceea. Era un nou caz oncologic, dintre sutele văzute anul acesta, a cărui viață a fost complet dată peste cap de pandemie. În alergătura cinică mondială, care înseamnă azi supraviețuirea în fața bolii numite COVID 19, nimic altceva nu mai contează. Există boli ignorate total, oameni cu boli cronice rămași fără tratament din cauza crizei, nu atât sanitare, cât guvernamentale. Cei cu hepatită C nu mai au acces la un anumit tratament de luni bune. Pacienții oncologici au suferit și ei enorm, prin amânarea diagnosticului și a tratamentelor, prin limitarea deplasării (sunt pacienți care vin din trei în trei săptămâni pentru o perfuzie și apoi pleacă în aceeași zi acasă, vomitând uneori prin gări sau pe marginea drumului). Empatia (falsă, de cele mai multe ori, tradusă în fapt prin frica pentru propria sănătate) din ultimele luni este îndreptată doar spre cei care „se luptă pentru viața lor”, „luptă pentru o gură de aer”, „mor în chinuri groaznice” de singura boală a momentului – COVID 19. Presa a descoperit fremătând secțiile de ATI, în care probabil că, după știința ei, până acum doi ani pacienții mergeau pentru masaje cu uleiuri tantrice și nu ca să moară „în chinuri groaznice”. Fractura de logică apare și în folosirea obsesivă a termenului „a supraviețuit” bolii, infecției, infestării, nemilosului COVID, de parcă nu e ceva ce „a pățit” peste 90% din populația infectată.

Pacientul vârstnic fusese informat că își trăiește ultimele luni. Suferă de un cancer pulmonar în stadiul IV, tratat acum doar paleativ, fără șanse, apărut brutal la o lună după vaccinare (nu insinuez nimic, doar ca idee). Ultimul an din viață și l-a petrecut stresat, temător, anxios. Pentru a evita infecția cu COVID 19, s-a vaccinat cu speranță în primele rânduri, ca să moară de cancer câteva luni mai târziu. Ironia sorții este imensă. Omul era oarecum împăcat cu ideea, deși mi se părea că clocotește în el o furie surdă. Făcea glume seci despre starea lui, spunea că e tentat să refuze tratamentul ca să termine mai repede cu o viață care oricum, de peste un an, pentru un pensionar singur și speriat, nu mai înseamnă decât amintiri. „Mi-au furat restul vieții”, a spus la final și nu am putut să îl contrazic. Ce puteam să îi spun? Să fiți mândru că ați stat încuiat în casă, pentru că ați salvat vieți? Fiți mândru că ați fost printre primii vaccinați, ați dat dovadă de solidaritate, simț civic și altruism? Nu își văzuse de luni de zile fiul și nepoții care doreau „să îl protejeze”. Diagnosticul a întârziat destul de mult din motive pandemice, dar boala era foarte avansată și oricum nu contează acum altceva decât scopul comun – COVID19-free. Să murim cu un test negativ pare să fie dezideratul suprem. O precizare: m-am vaccinat, sunt medic, dar nu erou, consum spirt sanitar cu litrul, înghit gel; îmi asum că pot să iau virusul și să mor cu tubul în gât, poate chiar înainte să apară revista asta, că așa sunt vremurile; nu vorbesc nicidecum de pe vreo treaptă aparte, superioară, așa cum o fac mulți colegi, din păcate).

Vinovațipentru anxietatea și disperarea globală sunt presa și toți cei care îi cântă în strună. Anxietatea legată de știrile din mass-media este cunoscută și studiată de ani de zile, dar în anul 2016 a devenit mai evidentă prin prisma unor tulburări sociale importante, care au antrenat titluri pe măsură. Oamenii au început să se refere tot mai des la anxietatea și depresia induse de știrile apocaliptice, alarmiste, negative. Psihoterapeutul Steven Stosny a numit acest fenomen headline stress disorder, tulburarea de stres indusă de titluri/știri. Pacienții lui spuneau că avalanșa de titluri negative declanșa în ei stări de panică, disperare, sentimentul de neajutorare, fenomene mai intense și de mai lungă durată la sexul feminin. Mulți se simt nesiguri și fără apărare, neîncrezători în ce le rezervă viitorul. Multe studii sunt realizate înainte de pandemie, când titlurile zilnice nu erau nici pe jumătate atât de fioroase și inducătoare de teamă ca în ultimii doi ani. Cei mai afectați păreau și atunci, ca și acum, generația Z și milenialii (61% și 60% dintre ei, respectiv, afirmă că titlurile din mass-media sunt stresante, dar cu toate acestea simt nevoia să le urmărească), urmați de generația X și de “boomers”.

Un alt efect constatat și în cursul pandemiei actuale este acela de desensibilizare. Atunci când non stop curg știrile negative – vedete decedate, secții de ATI pline, oameni care se bat pentru o butelie de oxigen, doctori care mor de oboseală peste paturile pacienților, saci negri aliniați peste tot, gropi săpate cu excavatorul, dar și cifrele afișate fără o analiză competentă a semnificației lor – care este reacția firească? Mecanismul de apărare individual sau desensibilizarea (Arradondo B 2021). Omul nu mai reacționează la nimic, se protejează, ignorând, și nu nepăsându-i, pentru a-și putea desfășura activitățile zilnice, unele vitale – cum ar fi mersul la locul de muncă, desuet pentru cineva care „lucrează de acasă”. Stay home and save lives a fost și este o frază circulată intens și complet exagerată în contextul în care foarte mulți oameni nu și-au permis să stea acasă nici măcar o zi, pentru că nu ai cum să tratezi bolnavii de acasă, nu ai cum să stingi incendiul, să livrezi comenzi la domiciliu sau să conduci mașinile cu marfă, să coci pâinea de acasă… Nu este vina oamenilor că și-au dorit o vacanță, o ieșire la terasă, un film. Aceste activități au devenit ciudate, criticabile, chiar nesimțite, în foarte scurt timp.

Din observarea celor cu care am intrat în contact, în special pacienți, dar nu numai, am dedus că foarte puțină lume este cu adevărat conspiraționistă, negaționistă sau cum se mai spune în ziua de azi. E multă neîncredere, de fapt, foarte mulți dintre cei care au refuzat actualul vaccin aveau schema completă de vaccinare la zi, cu vaccinurile obligatorii, aveau vaccinuri antigripale făcute anual. „Conspiraționiștii”, mulți dintre ei, nici nu cred în altceva decât în propriul lor confort, adică neagă absolut orice factor extern care le poate afecta viața. Este o formă de egoism și un mecanism extrem de apărare.

Știrile cu cei din ATI care recunoșteau, înainte să își dea duhul, fie că certificatul verde era fals, fie că ar da orice pentru un vaccin mi se par indecente. Campania de vaccinare nu ar fi trebuit niciodată să intre în secțiile de ATI în modul în care a făcut-o, alergând după senzațional. Nu ar fi trebuit să pedaleze pe naivitatea nimănui, nici să ne arate trupuri chinuite cu chipul blurat sau interviuri cu cei în stare mai puțin gravă care să ne transmită, gâfâind, „am fost un prost că nu m-am vaccinat, vaccinați-vă”. Nu-mi imaginez un astfel de interviu cu pacientul meu pomenit mai sus, care respiră cu 1/4 de plămân (are saturație foarte mică și doarme în scaun, cu capul pe masă – ca să vezi, saturația scade și în alte boli, te sufoci și în alte boli!). Nu am o soluție mai bună, dar în calitate de medic, potențial pacient, adult și privitor de TV spun că acele știri au avut un efect contrar și au devenit, în timp, ridicole. Nu suferința oamenilor în actuala criză sanitară, ca să fiu bine înțeleasă, nu moartea, nu bolile (toate bolile grave care există, mii de boli care te țintuiau și înainte la pat, în suferințe inimaginabile), ci prezentarea lor transformată în circ mediatic.

Un singur exemplu,un titlu care m-a șocat – „incursiune în lumea românilor care se vaccinează în al 12-lea ceas”. Și continuă cu „odată ce am intrat în comunitatea lor…”. Jurnalista cu pricina consideră că a avut „curajul” suprem să intre într-o comunitate de nevaccinați?!? și să le ia interviuri. Sau: „mărturia unui român nevaccinat care a scăpat cu viață după infectare”. Țin să amintesc autorului că și înainte de vaccin un procent covârșitor dintre cei infectați scăpau cu viață.

Lipsa de logică, dezinformarea, fuga după senzațional, preluarea titlurilor din articole științifice sub formă de breaking news, adesea cu termeni greșiți sau cu interpretarea complet eronată a ideii de bază (ca să nu mai spun că orice articol științific are limitele lui, mai ales azi, când apar ca ciupercile după ploaie), toate acestea au dus la un grad nemaiîntâlnit de anxietate în rândul populației, dar și la activarea mecanismelor de apărare, cu apariția desensibilizării și, în final, a ignorării pericolului, tocmai când el pare să fie mai serios. Unele țări au mizat pe responsabilitatea și bunul simț al individului, cu un minim de panică și o informare limitată, țintită. Altele, majoritatea, pe panică. Efectele pe termen lung mă tem că nu sunt de neglijat.