Nu cu mult timp în urmă, a vuit (trecător și fără urmări, ca de obicei) presa în legătură cu unele replici nefericite ale unui individ despre care multă lume nu auzise până atunci. Au curs articole – mare parte cu texte preluate din social media (ce ușor se face jurnalismul în ziua de azi!), dar și luări de poziție indignate ale unor vedete autohtone. Apoi totul s-a stins așa cum a început. Atunci am citit în diagonală părerile pro și contra, glumele proaste, ironiile, indignările, apoi am uitat povestea până într-o zi când am revăzut un episod din serialul britanic Endeavour (acțiunea se desfășoară în anii 60); unul dintre personaje spunea că în UK până în anii 60 actul sexual forțat nu era considerat viol dacă era în familie, cu alte cuvinte datoria soției era să-și satisfacă soțul, fie și cu forța. M-am gândit atunci că individul nostru, „influencer”, nu este, de fapt, deloc departe de acest tip de gândire și că remarcile lui de genul „mergem la plajă să vedem piele nu celulită așa că fuga fetelor la săliță” sunt nu doar extrem de misogine, dar și extrem de răspândite. El a fost doar un țap ispășitor, dintr-o întâmplare, dar acest mod de gândire, tipul acesta de replici și implicit modul în care sunt tratate femeile sunt uzuale. Peste tot în lume, nu doar la noi. Dar aici m-am izbit de celălalt aspect al problemei – corectitudinea politică, ce a luat dimensiuni năucitoare, nu ne mai lasă să facem pe nimeni grăsan, chior, șchiop, lungan, slăbănog ș.a.m.d., fapt care de multe ori ne-a enervat, pentru că libertatea cuvântului implică exprimarea părerilor, chiar și acide, recurs la porecle, la critici. Și atunci cum stăm? Nicicum, de fapt. Indignarea celor care au luat poziție nu a dus nicăieri, la fel cum, la o scară mai mare, nici mișcarea BLM, nici cea a curcubeului, agresive și excesive, nu rezolvă problemele de fond. Ne dorim o lume în care un Oscar Wilde să moară prin pușcării pentru că este homosexual? Nicidecum. Dar ne dorim o lume în care orice glumă să fie taxată? Cum facem diferența între umor de calitate și replici jignitoare? Prin calitatea lor, dar cine o stabilește? Și atunci ne întoarcem de unde am pornit – încercând să reparăm greșelile trecutului exagerăm, extremiștii se enervează și mai rău, cei neutri ridică din umeri și cei nedreptățiți nu au câștigat nimic. Vorba lui Ricky Gervais, un geniu al umorului sec și acid – ”they are ladies – look at their pronouns! Whay about this person isn t a lady? Well, his penis...” ”Her penis, you fucking bigot!”

Discuțiile pe temă sunt blocate automat, ceea ce nu are cum să fie constructiv. Copiilor li se spune că se pot decide oricând dacă sunt fete sau băieți ceea ce poate să-i ajute pe cei în cauză, dar și să îi deruteze total pe cei „normali” (cuvânt periculos). Am văzut luarea de poziție a unei pediatre din SUA, apoi am căutat cazuri similare în articolele de specialitate pentru că, mai nou, orice postare poate să fie falsă, și am găsit situații similare cu cea prezentată de ea – un frate sau soră care se declară băiat sau fată, după caz, pentru că, la un moment dat, i se părea că cel de sex opus primește mai multă atenție din partea părinților și credea, cu mintea lui (sau ei) de 3 ani, că sexul este cauza. Adică părinții îl iubesc mai mult pentru că e băiat și atunci surioara începea să se poarte ca un băiat, să se joace cu mașinuțe etc. În trecut, poate că psihologul încerca să caute explicația mai complexă, azi există riscul ca un educator sau chiar părinții să spună – gata – vrea să fie băiat, ok, îi lăsăm libertatea de a alege, ești băiat începând de azi. Acestea sunt discuții extrem de complexe, care ar trebui să guverneze lumea medicală, pentru că nimic nu e alb/negru și nimeni nu poate fi așezat pe raft, în cutiuțe.

Revenind la cele spuse de un bărbat oarecare pe FB, este genul de replică mârlănească întâlnită mult prea des, încă, și așa ajungem, din nou, la chestiunea dublului standard. Pentru că totul a fost despre celulita, burțile, „slăninile” și vergeturile femeilor. Cel în cauză sau cei ce comentau nu erau nicidecum deranjați de burțile masculine etalate cu mândrie pe toate plajele lumii. De la aspectul fizic, la comportamentul în societate și la viața sexuală, femeia a fost mereu mai aspru criticată, judecată cu alte unități de măsură. „Arată ca o gospodină”, „miroase a tocană”. „Femeia trebuie să fie doamnă în societate, gospodină în bucătărie și curvă în pat”, altminteri, bărbatul (căruia nu i se cere să fie nicicum, el e bărbat) sigur că o înșală, pentru că așa e el, mai slab la naturel. Ironiile azvârlite între sexe sunt și ele vechi de când lumea, dar realitatea istorică este mai mereu în defavoarea unui singur sex.

Dublul standard în cazul moralității sexuale este discutat de mult timp. Sir Keith Thomas publica în 1959 o lucrare de referință pe această temă. Sexualitatea femeii a fost privită, de-a lungul secolelor, ca o posesiune a bărbatului, astfel încât lipsa de moralitate a femeii era un fapt oribil în timp ce erorile masculine erau întâmplări normale (Keith Thomas). Acest punct de vedere nu aparținea anumitor pături sociale, ci era răspândit, uzual. Femeile însele au fost agenți activi în promovarea lui, susținând că onestitatea sexuală era în centrul onoarei feminine. Bărbații și femeile au trăit mereu după coduri morale diferite, iar termenul de „curvă” este o înjurătură rezervată aproape în totalitate femeilor și folosită atât de femei, cât și de bărbați, în egală măsură, bărbații nefiind, însă, afectați de acest apelativ. Englezescul whore tinde să fie utilizat, mai nou, pentru ambele sexe, dar cu un înțeles mai general, fără conotație sexuală, pentru cineva care ar face orice pentru bani. Bărbații s-au bucurat mereu de o libertate sexuală mult mai mare, în timp ce femeilor li se impunea castitatea. Pentru că era aproape imposibil ca toată lumea să trăiască după canoanele creștine, a apărut ideea ca un grup de femei să fie, totuși, sacrificat pentru „the greater good”, și acestea sunt prostituatele. O societate religioasă, dar profund ipocrită (ca, de exemplu, cea victoriană) nu interzicea pe față prostituția, însă femeile erau ținta multor abuzuri și erau privite și tratate ca niște categorii umane inferioare. Ele puteau fi arestate pe baza unei simple suspiciuni că sunt purtătoarele unor boli (începeau să fie conștientizate tot mai mult bolile cu transmitere sexuală), internate și examinate după bunul plac al unui polițist desemnat special – poliția moravurilor (Lawrence Stone, The Family, Sex and Marriage in England, 1500-1800; London,1977).

În tradiția creștină, trupul femeii a fost multă vreme considerat sursa fundamentală a păcatului. Femeile erau periculoase pentru că îi tentau pe bărbați, fiind o adevărată amenințare pentru aceștia, iar toate celelalte critici și opresiuni au derivat din această percepție. Castitatea era de dorit pentru toată lumea, bărbați și femei deopotrivă, dar „Having had sex did not make a man permanently impure, because men in heterosexual intercourses were not penetrated” (Karras, 2017). Ca o concluzie logică, după cum spuneam și mai sus, pentru a asigura un echilibru în societate și a ajuta pe toată lumea, biserica nu doar că tolera, ba chiar deținea bordeluri – și câștiga bani după un program bine stabilit, anume în ce zile ale săptămânii puteau „lucrătorii sexuali” să întrețină relații cu doritorii. Bordelul din Londra al episcopului de Winchester era de notorietate. „The authorities judged it better to abandon a small group of women to sin and corruption in order to serve these men than to subject the whole of society to the disorder that would otherwise ensue” (Karras, 1996). Cea mai veche meserie a tuturor timpurilor (în realitate, nu prostituția este) e menționată de mii de ani, dar atunci, înainte de era creștină, bordelurile aveau și bărbați care practicau sexul pentru diferite foloase – animale, alte obiecte necesare gospodăriei, bijuterii, mai târziu bani. Cu timpul, această „onoare” a revenit aproape exclusiv femeilor, bărbații transformându-se în consumatori și comercianți ai sexului slab (Laura Gowing, Domestic Dangers: Women, Words, and Sex in Early Modern London; Oxford, 1996)

În timpul pandemiei, a fost dezvelită statuia unei activiste feministe, Mary Wollstonecraft, fapt care a declanșat un război media. Cauza? Statuia o reprezenta pe respectiva activistă complet goală, lucru care a inflamat spiritele din toate taberele. Femeile indignate au pus haine pe opera de artă, iar presa a scris despre dezamăgirea și rușinea generate de ea. Aici, iarăși, toți și nimeni nu aveau dreptate – feministele argumentau că ne întoarcem din nou la stereotipia cu femeia goală și hot, pentru a atrage atenția, în timp ce susținătorii ideii spuneau că statuia subliniază ideea că nu este corect să definim femeile ca fiind fie sexy, fie deștepte. De ce statuia unei femei care a luptat pentru drepturile sale trebuie să fie goală, în loc să arate ceea ce a realizat ea? Răspunsul este clar – Wollstonecraft a zguduit normele unei societăți care credea, de secole, că femeile sunt inferioare intelectual bărbaților. Dacă punem haine pe o femeie reprezentată goală, doar pentru că se întâmplă să fi fost și deșteaptă, înseamnă că sugerăm că a te naște în trupul unei femei este rușinos. Înseamnă că subliniind feminitatea, prin reprezentarea goliciunii explicite, face imposibil să te gândești și la spirit – cu alte cuvinte nuditatea și intelectul nu pot coexista, dacă este vorba de o femeie (Victoria Bateman, Sexuality Research and Social Policy. How Decriminalisation Reduces Harm Within and Beyond Sex Work: Sex Work Abolitionism as the „Cult of Female Modesty” in Feminist Form, 2021). Poate că este puțin forțată demonstrația, dar este exact același dublu standard al tuturor acțiunilor de corectitudine politică, aceeași capcană în care cad și activiștii, dar și cei care promovează ideile de genul „femeia la cratiță”. Cum au evoluat lucrurile? Foarte mult, la nivel declarativ, dar foarte puțin de facto. Prostituția, traficul de persoane, sclavia sexuală sunt în floare în toată lumea. Multe țări condamnă azi și pe cel care „cumpără sex” – o altă sintagmă care arată că este la fel de răspândită ideea că femeia este un bun care poate fi cumpărat, pentru uz de moment. Este ilegal să cumperi sex, dar gândiți-vă cât de mult vi s-a schimbat părerea despre câte un actor celebru și frumos prins „la curve”, cu pantalonii în vine? Mai deloc. În schimb, replici de genul „cum e posibil ca unul ca el să se coboare într-atât? Să apeleze la genul acesta de femei?” le-am gândit, chiar și o fracțiune de secundă. Plus explicația „logică” – nu are acasă ceea ce îi trebuie, săracul om. De ce bărbatul acela frumos și celebru scapă basma curată și „curva” aceea din toaleta unui restaurant este arătată cu degetul? De bărbați și femei deopotrivă. Biserica Romano-Catolică, prin vocea Papei, încearcă să dreagă câte ceva – cartea Crucified Women vorbește despre drama prostituției prin prisma sărăciei și a vulnerabilității, incriminând și pe cel care recurge la aceste „servicii”. Dar, din nou, totul rămâne la nivel de texte frumoase, rugăciuni inutile, articole cu titluri bombastice care se pierd în noianul de vorbe goale care inundă tot – presă, social media, televiziune și care nu rezolvă absolut nimic din problemele reale, din dramele sociale adevărate ale lumii de azi.

Apărut în Tribuna, sept, 2022